Uniunea Europeană a câştigat marţi, la OMC, dreptul de a impune tarife pentru bunuri americane în valoare de 4 miliarde de dolari, ca măsură de retorsiune pentru subvenţiile acordate de SUA costructorului de avioane Boeing, ceea de agravează conflictul comercial în care Washingtonul a aplicat taxe importurilor din Europa, transmite Reuters.

Aprobarea tarifelor UE de către Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), care confirmă o decizie despre care Reuters a scris pe 30 septembrie, riscă să intensifice tensiunile comerciale transatlantice, cu numai trei săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale americane.

Cu toate acestea, negociatori din ambele părţi afirmă că tarifele ar putea duce, în cele din urmă, la discuţii pentru a rezolva o bătălie legală veche de 16 ani privind subvenţiile acordate producătorilor de aeronave Boeing şi Airbus.

Atât Statele Unite, cât şi UE şi-au manifestat interesul pentru soluţionarea litigiului privind subvenţiile producătorilor de avioane, în timp ce se acuză reciproc că refuză să discute serios.

Decizia de marţi, întârziată de pandemia COVID-19, urmează unei hotărâri a OMC de anul trecut, permiţând Washingtonului să impună tarife pentru bunuri din UE de 7,5 miliarde de dolari din cauza sprijinului de stat pentru Airbus, care are fabrici în Marea Britanie, Franţa, Germania şi Spania.

Combinate, cele două cazuri reprezintă cel mai mare conflict comercial din lume.

Statul Washington a abrogat o reducere a impozitelor care a beneficiat Boeing, în timp ce Airbus a anunţat că va mări rambursările împrumuturilor primite pentru avionul A350 către Franţa şi Spania, într-o încercare de soluţionare a problemei.

Guvernul SUA a declarat că nu există niciun temei legal pentru ca Uniunea Europeană să impună tarife, deoarece măsura atacată a fost eliminată, o opinie repetată de Boeing, care a declarat că s-a conformat deja constatărilor OMC.

UE spune că acelaşi lucru este valabil şi pentru tarifele SUA impuse din cauza subvenţiilor pentru avionul A380, care este scos din producţie.

Reprezentantul american pentru Comerţ, Robert Lighthizer, a declarat că orice mişcare a UE de a impune tarife pentru avioane şi alte bunuri din SUA de 4 miliarde de dolari ar fi ”în mod clar contrară principiilor OMC şi ar forţa un răspuns al SUA”.

Airbus, care afirmă, de asemenea, că a respectat hotărârile OMC, a declarat că judecătorii din domeniul comerţului mondial ”au vorbit” şi că, prin urmare, UE ar putea impune tarife, solicitând în acelaşi timp o soluţie convenită.

Comisia Europeană a declarat că va renunţa la impunerea taxelor în cazul în care Washingtonul îşi va retrage tarifele pentru mărfurile europene, cum ar fi cele pentru vin şi whisky. Cele două părţi ar putea apoi să lucreze împreună pentru a găsi un punct comun.

Industriile băuturilor spirtoase de pe ambele părţi ale Atlanticului au cerut retragerea tarifelor. Producătorii din UE au fost deja loviţi de tarife, iar producătorii americani sunt în atenţia UE.

Comisia a întocmit o listă a produselor americane pe care le-ar putea viza, inclusiv avioane, vin, băuturi spirtoase, valize, tractoare, peşte congelat şi produse de la ceapă uscată la cireşe.

UE ar putea acţiona cel mai devreme după o întâlnire a OMC din 26 octombrie, dar puţini analişti se aşteaptă să o facă înainte de alegerile din SUA.

Dreptul de a impune tarife pentru bunuri de 4 miliarde de dolari înseamnă că companiile aeriene europene care importă avioane Boeing ar putea fi obligate să plătească tarife similare celor impuse la frontiera SUA pentru avioanele Airbus construite în Europa, în prezent 15%.

Dar cel mai important client european al Boeing, Ryanair, a cerut companiei Boeing să plătească tarifele şi se aşteaptă să folosească acest lucru ca factor  în negocierile pentru achiziţiile de avioane 737 MAX.

Surse europene au declarat că UE ar putea utiliza şi tarife în prezent suspendate pentru alte produse americane de 4 miliarde de dolari, dintr-un caz anterior, fapt contestat de SUA.