
Potrivit Reuters, Uniunea Europeană s-ar afla într-o nouă încercare de a-și crea o forță militară care să fie pregătită să intervină rapid în situații de criză internațională. O primă încercare în sensul acesta a avut loc în urmă cu 20 de ani. De această dată, 14 țări membre, inclusiv Franța și Germania, s-ar fi exprimat pozitiv în privința necesității formării unei unități militare care să fie la dispoziția Uniunii Europene, scrie Reuters citând, sub protecția anonimatului, „un înalt oficial al UE”.
Conform sursei citate, oficialii țărilor membre s-ar fi exprimat în favoarea înființării unei unități militare cu 5.000 de soldați, care să fie dotată cu nave și avioane, pentru a ajuta guvernele străine democratice care au nevoie de ajutor urgent.
Miniștrii apărării din UE vor dezbate această propunere, joi, într-o reuniune periodică prezidată de șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, care a criticat blocul pentru reticența de a interveni mai mult în străinătate, în special în țări precum Libia.
Cele 14 țări care își doresc o unitate specială militară la nivelul UE sunt Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Germania, Grecia, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Spania.
Discutată pentru prima dată în 1999, UE a înființa de abia în 2007 o unitate cu grupuri de luptă de 1.500 de persone, pentru a răspunde la crize internaționale. Aceaste grupuri nu au fost însă niciodată folosite. În prezent, aceste grupuri de luptă ar putea forma baza noii unități militare, scrie Reuters.
În mod tradițional, UE s-a bazat pe NATO – condusă de SUA – pentru acțiuni militare, dar de-a lungul timpulului președinții SUA, în special Donald Trump, au cerut liderilor europeni să facă mai mult pentru propria securitate, în special la frontierele sale, chiar dacă NATO rămâne angajată în apărarea Europei.