Ungaria speră să semneze un acord cu Rusia care să garanteze livrări suplimentare de gaze de aproximativ 700 de milioane de metri cubi până la sfârșitul verii, a declarat vineri premierul Viktor Orban, la radioul de stat, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Cele două țări poartă discuții cu privire la posibile livrări care să completeze pactul de aprovizionare pe termen lung deja existent.

„Ungaria va avea suficient gaz”, a spus Orban.

„Negociem cu rușii pentru a cumpăra încă 700 de milioane de metri cubi de gaz, acest acord poate fi semnat în timpul verii, atunci vom fi în siguranță”, a adăugat el.

Potrivit datelor furnizate de Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze ale Ungariei sunt în prezent pline în proporție de 50%, acoperind 29% din consumul anual al țării.

Ungaria, membră a Uniunii Europene, a menținut ceea ce ea numește o relație pragmatică cu Moscova de când Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a creat tensiuni cu unii aliați ai UE care doresc să adopte o poziție mai dură.

Ungaria, care se bazează pe Rusia pentru 85% din consumul său de gaz, se opune cu fermitate ideii de sancțiuni UE la importurile de gaz rusesc.

În cadrul unui acord pe 15 ani semnat anul trecut cu compania rusă Gazprom, Ungaria primește anual 3,5 miliarde de metri cubi de gaze prin Bulgaria și Serbia și încă 1 mld. mc prin intermediul unei conducte din Austria.