Uniunea Europeană spune că a găsit alternative pentru aprovizionarea cu gaze, în cazul în care Rusia va sista livrările. În ianuarie, țările UE au primit 11 miliarde de metri cubi de gaze lichefiate, din care jumătate din SUA.

Ursula von der Leyen a declarat că Uniune Europeană este pregătită în cazul în care Gazprom va întrerupe livrările de gaze către vestul Europei, pe fondul tensiunilor de la granița ruso-ucraineană, precizând că blocul comunitar a negociat și va încheia contracte de furnizare de gaze natuale lichefiate (GNL) cu SUA, Qatar, Egipt, Azerbaidjan, Nigeria și Coreea de Sud. Comisia a negociat și cu Japonia pentru cedarea unor livrări care erau inițial contractate de această țară.

Tokyo a anunțat încă de săptămâna trecută că va trimite mai multe nave cargo cu LNG către Europa, în urma unei solicitări venite din partea UE și SUA. În ianuarie, blocul comunitar a importat o cantitate record de gaz natural lichefiat, 11 milioane de tone de metri cubi, jumătate numai din Statele Unite.

25% din necesarul de gaze naturale al Europei este asigurat de Rusia, dar în această iarnă livrările au scăzut foarte mult, fapt ce a provocat o creștere fulminantă a prețurilor. Pe măsură ce se apropie primăvara, dependența Europei de gaz natural scade, iar în prezent depozitele sunt încă umplute în proporție de 34%.