Vasili Hamutovski (44 de ani) a fost arestat în Belarus, țara natală, la Minsk.
Presa din Belarus scrie că fostul portar de la Steaua și Petrolul, care în prezent este antrenor de portari la Lvov, a fost arestat de autorități după ce în ultima perioadă a fost un critic vehement al regimului Aleksandr Lukașenko, și chiar a protestat împotriva acestuia, după alegerile din august 2020.
Fostul portar al naționalei a revenit în urmă cu două luni în Belarus pentru a fi supus unei operații la genunchi, iar acum se afla în proces de recuperare. El ar fi trebuit să revină în octombrie la formația din Ucraina.
Într-un videoclip postat de canalul de Telegram Svodki Țentr, pro-Lukașenko, apar imagini cu momentul în care Vasili e reținut și, apoi, un scurt video din detenție. Acesta își face un scurt CV și spune că a fost arestat pentru că a participat la proteste.
Astfel, acestuia i s-a deschis un dosar penal, iar acesta riscă să primească doar o amendă, pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani sau anumite restricții timp de 3 ani.
„A mers în Belarus să se opereze pentru că s-a accidentat la un antrenament. El a decis să se opereze acolo. Nu bănuia că vizita în Belarus s-ar putea termina prost pentru el. Era foarte liniștit. Urma să se alăture clubului în curând”, a spus Oleg Dulub, antrenorul de la FC Lvov.
În octombrie, el mai fusese judecat și a primit o amendă pentru că a participat la proteste.
Vasili Hamutovski, 42 de ani, dublu campion cu FCSB (2005, 2006) și câștigător al Cupei cu Petrolul (2013) a mai apărat la echipe precum BATE Borisov, Torpedo Minsk, Metalist Harkov, Tom Tomsk, FC Augsburg, Amkar Perm sau Dinamo Minsk,
S-a retras în 2016, când a început cariera de antrenori de portari, fiind antrenor la Dinamo Minsk, Bate Borisov, Chernomorets Odessa, Dynamo Brest sau FC Lvov. În aprilie a semnat cu CSA Steaua, iar acum a revenit la formația din Ucraina.
„Oamenii din Belarus au protestat împotriva războiului (n.r. din Ucraina), au ieșit pe stradă. Eu am fost la protestele de după alegerile prezidențiale, acum un și jumătate, pentru că au fost multe falsificări.
Am protestat în Minsk și am avut probleme. Când am lucrat la Dinamo Brest, i-au dat afară pe toți oamenii care și-au zis părerea contra falsificărilor și contra terorii. Nu contează că erau antrenori, jucători, profesori sau chirurgi. Inclusiv pe mine, care am plecat în Arabia Saudită și am lucrat acolo.
Nu cred că mai pot să lucrez în Belarus, atât timp cât situația asta continuă. Când am terminat cariera de portar, am început ca antrenor de portari în Belarus, la Dinamo Minsk, apoi la BATE Borisov și la Dinamo Brest. Cu Dinamo Brest am câștigat campionatul, dar, după alegerile prezidențiale, cei care n-au fost de acord au fost dați afară. Dacă ai altă părere, te dau afară”, a declarat Vasili Hamutovski, în aprilie 2022.