Statele Unite nu îl pot considera pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului, a declarat miercuri Departamentul de Stat american după ce liderul de la Minsk a depus jurământul, în secret, pentru cel de-al şaselea mandat de şef al statului, informează Agerpres.

„Alegerile de la 9 august nu au fost nici libere, nici corecte. Rezultatele anunţate au fost fraudate şi nu conferă nicio legitimitate”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, citat de AFP. 

Washingtonul a lansat un apel la „dialog naţional” care să le permită belaruşilor „să se bucure de dreptul lor de a-şi alege conducătorii prin alegeri libere şi corecte şi sub monitorizare internaţională”.  Eliberarea persoanelor deţinute pe nedrept şi încetarea represiunii împotriva cetăţenilor care manifestează paşnic trebuie să fie „o primă etapă” spre un dialog naţional sincer, a adăugat Departamentul de Stat al SUA.

Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este vehement contestată de manifestaţii uriaşe, a depus miercuri jurământul pentru un nou mandat, evenimentul fiind anunțat abia după încheierea sa. Imediat, opoziția s-a mobilizat pentru un nou protest la Minsk, care a fost reprimat de forțele de ordine.

Miniştrii de externe ai UE au eşuat luni în tentativa de a adopta sancţiuni menite să pună presiune asupra preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko din cauza opoziţiei Ciprului, un blocaj care provoacă tot mai multă iritare în alte capitale europene, relatează dpa potrivit Agerpres.