Biden a fost testat pozitiv pentru Covid și și-a întrerupt campania electorală

Joe Biden a fost testat pozitiv pentru Covid. Și-a întrerupt campania electorală și a plecat spre locuința sa din Delaware, unde se va izola pentru o perioadă. Mai devreme declarase că numai o problemă medicală îl poate face să se retragă din cursa prezidențială.

Potrivit secretarului de presă al Casei Albe, președintele este vaccinat și resimte simptome ușoare. A fost testat pozitiv în timpul unei vizite în Las Vegas, iar escorta sa l-a dus aproape imediat la aeroport. Totuși, reporterii au remarcat faptul că președintele se mișcă destul de ezitant în timp ce urcă scara avionului, chiar dacă le-a transmis jurnaliștilor că se simte bine.

Boala sa vine într-un moment crucial, în care tot mai mulți lideri ai partidului său îi cer să se retragă din cursă pentru a lăsa pe altcineva mai tânăr să lupte cu Donald Trump. Potrivit unei proiecții CNN bazate pe ultimele sondaje, Trump ar câștiga acum 303 de delegați, față de 270 cât este nevoie pentru a deveni președinte, dar ar putea ajunge chiar la 330 de delegați. În 2020, Biden a câștigat președinția SUA cu 306 delegați.

Miercuri, Adam Schiff, congresman de California, și un proeminent membru al Partidului Democrat, s-a alăturat celor care îi cer să se retragă din cursă.

Potrivit New York Times, Biden a declarat într-un interviu care urmează a fi difuzat că ar lua în considerare renunțarea la cursa prezidențială numai într-o situație medicală care l-ar împiedica să candideze: “Dacă ar apărea o problemă medicală, iar doctorii ar veni și mi-ar spune – ai această problemă și acea problemă…”.

La momentul la care a acordat interviul, Biden nu avea Covid sau nu știa de acesta, nici nu este de așteptat ca situația medicală dată de virus să se încadreze la cele la care s-a referit. În vârstă de 81 de ani, președintele american a mai avut Covid și în vara anului 2022, ocazie cu care a lipsit circa două săptămâni din spațiul public. Acum, Casa Albă a precizat că președintele intenționează să petreacă un weekend prelungit la locuința sa din Delaware.