Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Producătorul german de automobile BMW rechemă vehicule electrice Mini Cooper SE din cauza unor probleme la bateriile acestora, măsură care ar putea afecta peste 140.000 de maşini din întreaga lume, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei, pentru Reuters
Aproximativ 39.000 de vehicule ar putea fi afectate în Germania, a declarat luni compania într-un comunicat, adăugând că nu se cunosc accidente sau răniri în acest context.
Problemele în sistemul bateriei pot duce la supraîncălzire.
„Un incendiu la vehicul, chiar şi atunci când vehiculul este parcat, nu poate fi exclus”, se arată în comunicat.
Software-ul maşinii conţine o funcţie de diagnosticare care recunoaşte o defecţiune a bateriei şi alertează şoferul. Clienţii care au primit mesajul sunt rugaţi să viziteze un partener Mini, a spus compania