Va fi produs numai la uzina de la Mioveni. Dacia a informat că prin Bigster, vizează segmentul superior al SUV-urilor, mai cunoscut și ca segmentul C. Potrivit comunicatului companiei, acesta se distinge prin cel mai încăpător portbagaj din segment, cu un volum de până la 667 litri sub nivelul planșei separatoare de habitaclu.
Autoturismul are patru variante de motorizare: hybrid 144 – un motor cu patru cilindri pe benzină și două motoare electrice + cutie de viteze automată; TCe 140 – un motor cu trei cilindri de 1,2 litri turbo cu un sistem mild hybrid de 48V + o cutie manuală cu șase trepte; ECO-G 140 – motorul cu trei cilindri care funcționează pe benzină și GPL, căruia i se adaugă sistemul mild hybrid; TCe 130 4X4.
Printre echipările SUV-ului de clasă C se numără scaunele cu susținere laterală, izolația fonică optimizată, sistemul de aer condiționat cu zone separate pentru locurile din față și aeratoare pentru locurile din spate, plafonul panoramic și scaunul șoferului cu reglaje electrice, hayon cu comandă electrică și tablou de bord digital.
Compania nu a anunțat exact de când vor putea fi plasate comenzile și nici lista de prețuri. Denis Le Vot, directorul general al Dacia, a declarat că lui Bigster îi vor urma, în anii viitori, alte două modele.
Conceptul Bigster a fost prezentat prima dată în ianuarie 2021. Modelul lansat acum respectă designul caracteristic Dacia, cu grila lată și sigla “Link” și cu ornamente pe portierele din față și pe hayon, deasupra plăcuței cu numărul de înmatriculare.