Nicuşor Dan, după ce a obţinut un nou mandat: Vreau un referendum local pentru a stabili cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de Sector.

Nicuşor Dan vrea un referendum local pentru alocarea bugetului Capitalei între Primăria generală şi sectoare, potrivit unui discurs al acestuia după victoria din alegeri. 

”Cu aprobarea Consiliului General, voi declanşa un referendum local pentru cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de Sector. 

De ani de zile, Bucureştiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria e obligată să gândească mic pentru că nu are bani să gândească mare. Banii abia ajung pentru întreţinerea infrastructurii pe care deja o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, la noi corpuri de spitale, la noi corpuri pentru universităţile din Bucureşti, care ar putea aduce zeci de mii de studenţi străini şi pune Bucureştiul pe harta academică. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele şi panseluţe care înlocuiesc alte panseluţe. Cu aprobarea Consiliului, vreau să covoc un referendum pentru a decide cine răspunde de urbanismul din Bucureşti.

E absurd ca primarul de Sector să arunce cu autorizaţii pentru zeci şi sute de blocuri în Bucureşti, a căror legalitate nu o controlează nimeni, iar primarul Capitalei să răspundă pentru traficul din Bucureşti. Îmi asum responsabilitatea pentru rezolvarea traficului din Bucureşti, dar cer Bucureştenilor responsabilitatea pentru dezvoltarea urbană a acestui oraş.”, a spus Nicuşor Dan. 

Alegerile sunt câştigate de comunităţi, iar azi am avut în Bucureşti o uriaşă comunitate care şi-a dorit onestitate în funcţia publică, care şi-a dorit instituţii care să lucreze pentru oameni, care şi-a dorit dreptate, spune duminică Nicuşor Dan, care va condinua mandatul de primar al Capitalei.

„Niciodată politicienii nu câştigă alegeri. Alegerile sunt câştigate de comunităţi. Azi am avut în Bucureşti o uriaşă comunitate care şi-a dorit onestitate în funcţia publică, care şi-a dorit instituţii care să lucreze pentru oameni, care şi-a dorit dreptate”, spune Nicuşor Dan.

El spune că este „copleşit de responsabilitatea primită”.

„Sunt copleşit de speranţele pe care le primesc. În aceşti ani am luat foarte multe decizii greşite. Probabil că o să greşim în continuare, însă niciodată nici eu, nici colegii care au venit în administraţie cu mine nu ne-amn bătut joc şi nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-aţi dat”, adaugă Dan.