duminică, aprilie 11, 2021
Prigoana regimului Erdogan la adresa opozanților continuă, iar ultimul eveniment este condamnarea unui dintre cei mai cunoscuți ziariști turci la 27 de ani de închisoare. Can Dündar, care a fost editorul ziarului Cumhuriyet până în 2016, când s-a refugiat în Germania, a fost condamnat joi de un tribunal turc pentru spionaj și complicitate cu...
Un agent al FSB, serviciul secret rus, a recunoscut modul în care a fost otrăvit disidentul rus Aleksei Navalnîi în luna august cu Noviciok, transmite CNN. Agentul rus a relatat într-o convorbire cu Navalnîi, care a pretins că e un înalt oficial de securitate, că echipa specială a FSB i-a plantat Noviciok sub formă de pulbere solidă...
Liderii PNL – USR PLUS – UDMR au anunțat vineri seară, în jurul orei 19.00, că au ajuns la un acord total privind funcționarea viitoarei coaliții de guvernare. Astfel, Florin Cîțu va fi candidat de premier, PNL va lua șefia Camerei Deputaților și USR PLUS – șefia Senatului. Guvernul va avea doi vicepremieri și 18 portofolii, distribuite...
Agenția ONU, Unicef, care a intervenit în regim de urgență pentru prima dată în țară, a acordat asistență financiară către aproximativ 1.800 de familii puternic afectate de criza sanitară. Aceasta este o premieră în istoria Unicef. Agenția ONU a contribuit la o campanie de hrănire a copiilor din familiile afectate de epidemia Covid-19 din...
Tesla a tăiat o pădure de pini pentru a construi prima sa fabrică din Europa la Brandenburg, în Germania, dar lucrările au fost suspendate de o autoritate de mediu din această țară și nu vor putea fi reluate până când compania americană nu va dovedi că lucrările sale nu afectează șerpii și șopârlele aflate în hibernare în...
Guvernul vrea să înceapă din ianuarie 2021 o nouă campanie de informare publică, prin care va aloca direct presei bugete pentru a promova vaccinarea, a anunțat miercuri seară premierul interimar, Nicolae Ciucă, într-o întâlnire cu ziariștii la guvern. Campania e similară cu cea derulată în acest an, când sute de tv-uri, radiouri, ziare și site-uri au primit...
Compania de rating S&P (Standard & Poor) Global a anunțat luni că un Brexit ”fără acord” va scoate Marea Britanie de pe piețele europene importante pentru o perioadă prelungită de timp și ar putea expune țara unei alte reduceri a ratingului său. Marea Britanie a devenit prima țară cu rating AAA care a suferit...
Colegiul Electoral s-a întrunit în toate cele 50 de state și în districtul Columbia pentru a-și vota oficial președintele și vicepreședintele – următorul pas în procesul de finalizare a victoriei lui Joe Biden. Acesta este un ritual constituțional și un pas procedural care de obicei trece neobservat, dar anul acesta, lucrurile au luat o turnură deosebită, în...
Statele Unite au decis să impună sancțiuni agenției guvernamentale turce însărcinate cu achizițiile de arme, SSB, pentru achiziționarea de către Ankara a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400, a anunțat luni șeful Diplomația americană Mike Pompeo, potrivit AFP. "Măsurile luate astăzi indică în mod clar că Statele Unite (...) nu vor tolera tranzacții majore...
Maroc va normaliza relațiile cu Israel sub un acord intermediat de administrația Donald J. Trump, devenind a patra țară arabă care pune deoparte ostilitățile cu Israelul, în ultimele luni, după Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Sudan. Cele două țări vor stabili relații diplomatice, vor deschide birouri de cooperare și vor permite zboruri directe...