joi, februarie 2, 2023
După numărarea a peste 80% din voturi la scrutinul proporțional de listă națională Rusia Unită (Edinaya Rossiya – ER) totalizează 49,42% din voturile exprimate potrivit Comisiei Electorale, fiind urmat de Partidul Comuniștilor (KPRF), cu 19,78%, Partidul Liberal Democrat (LDPR) cu 7,55%, O Rusie Dreaptă (SR) cu 7,37% și Oameni Noi (NL) cu 5,37%. Un...
Apple a justificat eliminarea aplicației dezvoltată de organizația dizidentului rus Alexei Navalnîi prin faptul că guvernul rus a declarat această organizație ca fiind extremistă. Atât Apple cât și Google au eliminat din App Store respectiv Google Play această aplicație dezvoltată pentru a-i ajuta pe ruși sa se informeze în privința candidaților la alegerile generale
Franța și-a rechemat ambasadorii din SUA și Australia în semn de protest față de felul în care a fost tratată de cele două țări. În urma acordului între SUA, Australia și Marea Britanie, de care francezii au aflat cu câteva ore înainte să fie anunțat public, Franța a pierdut un contract de $66 de miliarde, semnat cu...
Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie prin care cere Uniunii Europene (UE) să fie pregătită să nu recunoască rezultatul alegerilor legislative din Rusia, în cazul unei încălcări a reglementărilor internaţionale, relatează Euronews. „Există, în prezent, un fel de conflict tectonic între Rusia nedemocratică şi Europa. Rusia preşedintelui (Vladimir) Putin este pe cale să...
În Franța, Le Monde are ca principal titlu astăzi criza submarinelor: Pactul militar Aukus dintre Statele Unite, Australia și Regatul Unit, care a luat de sub nasul Franței un imens contract semnat în 2016 cu Canberra pentru livrarea a douăsprezece submarine, a declanșat o criză politică între Paris și Washington. "Apoplectică. Un șoc! Abandonată"....
Directorul general al Fondului Internațional Monetar, Kristalina Georgieva, ar fi exercitat presiuni pentru a îmbunătăți poziția Chinei în clasamentul “Doing Business” elaborat de Banca Mondială, în perioada când a condus instituția bancară. Problemele de etică descoperite în urma unei anchete privind raportul “Doing Business” au determinat Banca Mondială să renunțe complet la publicarea acestuia,...
Șeful diplomației Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, consideră că noul pact de securitate AUKUS, semnat de SUA, Marea Britanie și Australia, arată că UE trebuie să își dezvolte propriile strategii de apărare și securitate, în special în zona Indo-Pacifică. Borrell, a precizat că nu a fost consultat cu privire la acordul de miercuri ce...
Președintele Joe Biden, premierul Boris Johnson și prim ministrul Scott Morrison au anunțat o alianță militară între SUA, Marea Britanie și Australia pentru contracararea influenței Chinei în Pacific. Această alianță va ajuta Australia să-și construiască submarine nucleare. Statele Unite vor înarma Australia cu tehnologie pentru submarine nucleare în cadrul unui nou parteneriat de apărare...
După mai multe săptămâni de zvonuri, premierul britanic Boris Johnson şi-a remaniat miercuri guvernul, înlocuindu-i pe miniştrii săi cei mai criticaţi, pentru a forma o ‘echipă unită’ pentru perioada post-pandemie, relatează Agerpres, conform AFP. După un an şi jumătate de criză provocată de epidemia de COVID-19, foarte dureroasă pentru Marea Britanie, şi o retragere...
UE va lansa Global Gateway, un program menit a intra în competiție cu inițiativa Centură și Drum a Chinei – o rețea masivă și cu influență geopolitică de investiții în infrastructură și transporturi, de care Beijingul se folosește pentru a-și conecta exportatorii la piețele occidentale, transmite Politico, citată de Rador. „Vrem să transformăm Global...