sâmbătă, octombrie 1, 2022
Acord de încetare a focului, între Israel și Hamas. Guvernul Israelian anunță o încetare unilaterală a ostilităților, după 11 zile de bombardamente susținute în Gaza. Hamas anunțase mai devreme că intenționează, la rândul său, să oprească tirurile de rachete din această noapte. Cabinetul israelian a confirmat decizia de încetare a focului, însă precizează că...
Statele Unite au anunţat miercuri că renunţă la sancţionarea principalei companii implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, informează AFP, citată de Agerpres. „Măsurile adoptate astăzi demonstrează angajamentul administraţiei (preşedintelui Biden) faţă de securitatea energetică în Europa, în conformitate cu promisiunea preşedintelui de a restabili relaţiile cu aliaţii şi partenerii...
Preşedinţii chinez şi rus, Xi Jinping şi Vladimir Putin, au salutat miercuri, într-o videoconferinţă, începerea lucrărilor de construcţie a unui proiect comun de energie nucleară, relatează dpa şi AFP, citate de Agerpres. Cei doi lideri au lansat online „lucrările de turnare a betonului în fundaţiile” noilor reactoare ale centralelor nucleare de la Tianwan şi...
Poate ajunge lumea la "zero emisii nete" de dioxid de carbon în următorii 30 de ani? Agenția Internațională pentru Energie, un organism interguvernamental de prognoză, crede că da. Dar va fi dificil. Ieri, AIE a publicat o "foaie de parcurs", care detaliază politicile și inovațiile pe care țările ar trebui să le aplice. Printre...
Luni și marți, peste 8000 de migranți au trecut frontiera dintre Maroc și Spania în Ceuta, o mică provincie spaniolă încrustată în coasta de Nord a Africii. O invazie fără precedent, care a generat o acută presiune migratorie asupra acestui oraș de doar 80.000 de locuitori, dar și o importantă criză diplomatică. Președintele provinciei...
Preşedintele ceh Milos Zeman și-a cerut scuze marți pentru sprijinul acordat NATO în 1999, la bombardamentele asupra Serbiei, spunând că "a fost o lipsă de curaj". "Aş dori să cer scuze naţiunii sârbe", a declarat şeful statului ceh într-o întâlnire la Praga cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, adăugând că acest sprijin a fost...
Viorica Dăncilă, fost premier al României în guvernul PSD-ALDE şi fostă candidată la prezidenţiale a PSD în 2019, a fost numită consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a confirmat pentru G4Media.ro biroul de presă al BNR. Informaţia iniţială a fost publicată de Antena 3. Dăncilă a fost angajată în 15 mai. Pentru...
Zeci de atacuri aeriene au lovit marți Gaza, în timp ce președintele SUA Joe Biden și-a exprimat sprijinul pentru încetarea focului între Israel și Hamas într-un apel telefonic cu premierul Benjamin Netanyahu. Un nou front de conflict s-a deschis, deoarece armata israeliană a spus că a bombardat și Libanul ca răspuns la șase lansări...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis luni în judecată pe Liviu Dragnea, acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita făcută în ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia inaugurării președintelui SUA de la acel moment, Donald Trump, potrivit unui comunicat de presă. A fost trimis în judecată și Gheorghe Dimitrescu, consulul general al...
Armata israeliană a efectuat zeci de atacuri în Fâşia Gaza în noaptea de duminică spre luni, unde grupările armate au continuat să lanseze rachete asupra Israelului, informează AFP, citate de Agerpres. În câteva minute, forţele aeriene israeliene au efectuat zeci de atacuri, provocând întreruperi ale furnizării de curent electric. Într-un scurt...